Ai râde de mine, nu? Și te-ai tăvăli de râs!...

1
2
3
4
5

[ 0 ]

Fragment audio de 7 secunde din piesa de teatru radiofonic Anna Christie (1970).

Puteți regăsi aceasta replică la minutul 01:00:15 in versiunea Bandă a înregistrării.

Contextul replicii

[...]

- Ăsta era singurul motiv pentru care nu voiam să te iau de bărbat.

- Îmi închipui că nu mai îmi ceri să mă-mbrac și să cobor cu tine pe uscat. Nu?

- Ființă afurisită!

- Dacă ți-aș fi spus de la-nceput că nu sunt așa cum îți închipui, nu m-ai fi crezut, așa e?

- Și dacă aș încerca să-ți spun că tocmai aici, pe șlepul ăsta, în largul mării, m-am simțit purificată de toate câte-au trecut peste mine...

- Ca și cum n-aș fi fost eu aceea care-a trăit toate astea, sau cum și cum s-ar fi întâmplat altcuiva, sau niciodată...

- Ai râde de mine, nu? Și te-ai tăvăli de râs!...

- Dacă ți-aș spune că, întâlnindu-te în noaptea aceea ciudată, plină de ceață, ochii mi s-au deschis pentru prima oară și te-am privit ca pe un om dintr-o altă lume.

- Un om al mării, la fel de diferit de cei de pe uscat ca apa de noroi.

- De asta m-am apropiat de tine. Nu voiam să te pierd. Dar nici nu vroiam să te-nșel.

- Nu vezi? Nu vezi cât m-am schimbat? Nu puteam să te iau de bărbat mințindu-te, mi-era prea tare rușine să-ți spun adevărul. Până când m-ați împins amândoi să vi-l mărturisesc. Dar mi-am dat seama că era totuna.

- Și-acum jignește-mă, lovește-mă, știu prea bine că ești gata s-o faci.

- M-ai putea crede, dacă ți-aș spune că dragostea mea m-a purificat? Și totuși așa e, îți jur!

[...]

Cele mai bune replici din film

Ceață, ceață... vreme câinoasă, nici nu vezi încotro s-o iei. O știe numai marea asta afurisită!

Pe dracu! Ceața-i cea mai afurisită mârșăvie dintre trădările mării. Și, de zece zile de când navigăm, acum pare și mai afurisită.

Vin de la un camarad, de pe alt vapor. Un prieten irlandez... avea o sticlă de whisky și-am băut-o numai noi doi. Dar tot mi-e sete.

Mă duc să beau o sticlă de whisky, ca să-mi clătesc gura după sărutarea ta. Mă-mbăt, ca să nu-mi mai amintesc că exiști pe lume. Și mă-mbarc, să mă duc până la capătul pământului.

Ce vrei? Acum nu mai sunt un adevărat marinar. Nici șlepul meu nu e un adevărat vapor, ci un butoi hodorogit. Ca o bucată de pământ cu o casă care plutește pe apă.

Citat aleatoriu