Sărmanul signore Evaristo nu știa însă că ghinionul continua să-l urmărească, căci între timp, contele se întâlnise cu baronul căruia îi încredințase evantaiul pentru ca acesta, la rândul său, să-l dăruiască signorinei Candida.

[ 0 ]

Fragment audio de 12 secunde din piesa de teatru radiofonic Evantaiul (1962).

Puteți regăsi această replică la minutul 01:00:53.812 în înregistrarea originală.

Contextul replicii

[...]

- Un evantai. Ei, cât poate să coste? Eh, știu eu. Un sfert de țechin.

- Dacă ar fi mai de soi, l-aș oferi signorinei Candida. Dar... în definitiv, de ce nu? Nu e chiar așa de rău.

- Pozele astea nu prea sunt bine pictate, ba... chiar mi se pare că sunt rău desenate. Dar...

- Nu se refuză niciodată nimic. Găsesc eu ce să fac cu el.

- Doamne, contele avea un evantai în mână și se tot uita la el. Evantaiul... era chiar evantaiul pe care-l căuta nenorocitul de signor Evaristo. Mă duc să-l anunț.

- Zis și făcut. Signore Evaristo, aflând vestea cea bună, o porni în căutarea contelui.

- Sărmanul signore Evaristo nu știa însă că ghinionul continua să-l urmărească, căci între timp, contele se întâlnise cu baronul căruia îi încredințase evantaiul pentru ca acesta, la rândul său, să-l dăruiască signorinei Candida.

- Dar să ne apropiem de signore Evaristo care în sfârșit dădu de urma contelui și se grăbea să-l ajungă din urmă.

- Signor conte! Signor conte! Dați-mi voie să vă exprim cele mai sincere sentimente de devotament.

- Îmi dați voie să vă spun un cuvânt?

- Mi s-a spus că aveți un evantai.

- Bine, dar mai sunt evantaie pe lumea asta. De unde știi că ăsta e tocmai acela pe care l-ai pierdut dumneata?

- Scumpe prietene, îmi pare rău, dar ai venit prea târziu.

[...]