Întotdeauna am spus că e mai bine să vorbești, decât să scrii. Când vorbești, nu se văd nici apostroafele, nici liniuțele de unire și nici în silabe nu trebuie să desparți, când ajungi la capătul rândului.

[ 1 ]

Fragment audio de 15 secunde din piesa de teatru radiofonic Gramatica familiei (1953).

Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:18:43 in versiunea Bandă a înregistrării.

Contextul replicii

[...]

- Voi fi primar! Primul magistrat! Dup-aceea, consilier general, apoi deputat și dup-aceea, cine știe? portofoliu, parcă poți să știi?

- Ei, dar nu... asta nu se poate.

- Sunt bogat, stimat, adorat și totuși un lucru se opune tuturor proiectelor mele: gramatica! Nu știu gramatica!

- Aoleu, să nu m-audă careva. Nu e nimeni.

- Nu știu ortografia. Participiile, mai cu seamă, nu le dau de rost. Când se acordă, când nu se acordă. Au o fire sucită.

- Când mă-ncurc mai rău, câteodată mai las să cadă o picătură de cerneală, fac o pată pe locul cu pricina și nu se mai vede greșeala.

- Întotdeauna am spus că e mai bine să vorbești, decât să scrii. Când vorbești, nu se văd nici apostroafele, nici liniuțele de unire și nici în silabe nu trebuie să desparți, când ajungi la capătul rândului.

- Pe vremea mea nu se făceau atâția purici prin școli. În 27 de lecții am învățat să scriu și, să citesc, și mai repede.

- După aceea m-am lansat în comerțul de cherestea. Socoteala o făceam pe degete, nu era nevoie să scriu. Atâția metri cubi, atâția bani... și gata!

- Da? Ce-i? Nu-i nimeni...

- Ce să mai vorbesc de discursurile pe care le țin? Discursuri strălucite... mă ascultă cu gurile căscate, ca niște imbecili, tot nu pricep ei nimic.

- Mă cred savant. Ce reputație-am putut să-mi creez!

- Și toate astea, grație cui? Grație unui înger. Iată-l, ăsta-i îngerul.

[...]

Cele mai bune replici din film

Mă apucă frica, când mă gândesc că tipul ăsta o să doarmă cu noi în casă.

Tăcerea înseamnă dispreț. -Da, dar eu prefer să-l strivesc.

Ale dracului mai sunt și substantivele astea! Niciodată nu poți să fii sigur de care sunt... Cred că-i propriu. Dar dacă nu-i? Ei, la urma urmei, am să fac o pată.

Stă ore-ntregi în biroul lui, cu o carte-n mână. Cu ochii ficși, nemișcați, ca și cum n-ar înțelege nimic din ceea ce citește. -Ei, cugetă, adâncește...

Am un ghinion azi... ce dracu i-o fi apucat pe toți, de mă pun să scriu?

Citat aleatoriu