Lasă-mă să-ți spun că dacă prin absurd, prin imposibil ar fi totuși adevărat, dacă prin o aberație, prin cea mai stupidă aberație m-ai iubi sau ai vrea să mă iubești sau ți s-ar părea că mă iubești...Ei bine, ți-aș spune nu. De ce nu? Sunt în vacanță.

[ 1 ]

Fragment audio de 21 secunde din piesa de teatru radiofonic Jocul de-a vacanța.

Puteți regăsi această replică la minutul 00:37:07.947 în înregistrarea originală.

Contextul replicii

[...]

- Dar să știi că e ceva complet caraghios. Uite: am impresia că-mi faci curte.

- Mi se pare mereu că mi se face curte. Evident, e ridicul, mă cunosc doar foarte bine. Curte! Curte pe ce? Pe nasul ăsta jupuit, pe fruntea asta îngustă, pe ochii ăștia fără culoare?

- Totuși e o idee fixă. Da, o idee fixă... mi-a intrat mie în cap că mă iubești și acum fiecare cuvânt pe care mi-l spui mi se pare o aluzie, fiecare gest o invitație.

- Dar, vezi, pentru liniștea mea, pentru buna noastră prietenie, pentru pacea pensiunii Weber...

- Lasă-mă să-ți spun că dacă prin absurd, prin imposibil ar fi totuși adevărat, dacă prin o aberație, prin cea mai stupidă aberație m-ai iubi sau ai vrea să mă iubești sau ți s-ar părea că mă iubești...Ei bine, ți-aș spune nu. De ce nu? Sunt în vacanță.

- Nu ți se pare că abia acum începi să fii ridicul?

- Ascultă-mă. Jocul ăsta nu mă interesează. Aici nu mă interesează, e prea complicat: Scene, cuvinte cu subînțeles, zâmbete... De ce ai râs? De ce n-ai râs? Vino aici, du-te dincolo, iubește-mă, nu mă iubi, de ce nu mă iubești?

- Nu, nu și nu.

- Fii ironică dacă vrei, dar înțelege-mă dacă poți.

- E și asta o voluptate: să nu iubești. E mai simplu, e mai sigur.

- Nu știu zău ce să cred despre dumneata.

[...]