- Nu, nu și nu.
- Și încă o dată nu?
- Da, și încă o dată nu. De foarte multe ori nu.

Fragment audio de 5 secunde din piesa de teatru radiofonic Jocul de-a vacanța.

Puteți regăsi această replică la minutul 00:37:52.223 în înregistrarea originală.

Contextul replicii

[...]

- Mi se pare mereu că mi se face curte. Evident, e ridicul, mă cunosc doar foarte bine. Curte! Curte pe ce? Pe nasul ăsta jupuit, pe fruntea asta îngustă, pe ochii ăștia fără culoare?

- Totuși e o idee fixă. Da, o idee fixă... mi-a intrat mie în cap că mă iubești și acum fiecare cuvânt pe care mi-l spui mi se pare o aluzie, fiecare gest o invitație.

- Dar, vezi, pentru liniștea mea, pentru buna noastră prietenie, pentru pacea pensiunii Weber...

- Lasă-mă să-ți spun că dacă prin absurd, prin imposibil ar fi totuși adevărat, dacă prin o aberație, prin cea mai stupidă aberație m-ai iubi sau ai vrea să mă iubești sau ți s-ar părea că mă iubești...Ei bine, ți-aș spune nu. De ce nu? Sunt în vacanță.

- Nu ți se pare că abia acum începi să fii ridicul?

- Ascultă-mă. Jocul ăsta nu mă interesează. Aici nu mă interesează, e prea complicat: Scene, cuvinte cu subînțeles, zâmbete... De ce ai râs? De ce n-ai râs? Vino aici, du-te dincolo, iubește-mă, nu mă iubi, de ce nu mă iubești?

- Nu, nu și nu. -Și încă o dată nu? -Da, și încă o dată nu. De foarte multe ori nu.

- Fii ironică dacă vrei, dar înțelege-mă dacă poți.

- E și asta o voluptate: să nu iubești. E mai simplu, e mai sigur.

- Nu știu zău ce să cred despre dumneata.

- Crede că sunt un îngâmfat, un vanitos, un închipuit, un prost crescut, un imbecil. Crede toate astea și dă-mi mâna. Ah, nu, nu așa!

- Aici e ca la ping-pong. E fără supărare. Ai jucat și ai pierdut. Să ne strângem frumos mâna ca doi sportivi de treabă și gata. Data viitoare câștigi dumneata.

- Nu știu cine o câștiga data viitoare, dar eu am pierdut. M-a bătut copilul ăsta de m-a frânt.

[...]

Citat aleatoriu
Citat din Jocul de-a vacanța

Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian

Citate din piesa de teatru Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian, cu extrase audio din adaptarea Teatrului Național Radiofonic din 1957.

Actori (voci): Radu Beligan (Ștefan Valeriu), Raluca Zamfirescu (Corina), Mircea Constantinescu (Bogoiu), Ion Ulmeni (Maiorul), Puiu Cristescu (Jeff), Dina Cocea (Doamna Vintilă), Colea Răutu (Mecanicul), Nae Roman (Călătorul), Silvia Dumitrescu-Timică (Nevasta călătorului), Mitzura Arghezi (Agneș), Marcel Anghelescu (Crainicul).

Ultimele citate adaugate

Chestionar

Folosiți replicile audio pentru: