În prezența lui Gelu Ruscanu, Praida are o discuție cu Elena, soția luptătorului socialist Petre Boruga, care zace de câțiva ani în temniță.

1
2
3
4
5

[ 0 ]

Fragment audio de 10 secunde din piesa de teatru radiofonic Jocul ielelor.

Puteți regăsi această replică la minutul 00:19:29.212 în înregistrarea originală.

Contextul replicii

[...]

- Ca să facem plăcere oficiosului, precizăm că este vorba de un astfel de document, încât, la apariția lui, ministrul justiției va trece probabil de pe banca ministerială pe banca justiției pur și simplu.

- Firește, în cazul când nu-și prezintă neîntârziat demisia.

- Așteptăm, deci, încă o zi.

- O dai bloc, casetă dublă, în pagina întâi, coloanele 6-7 în cap.

- Ca să vadă acum cât suntem de hotărâți, tovarășe Penciulescu.

- În aceeași zi, în redacția ziarului Dreptatea socială.

- În prezența lui Gelu Ruscanu, Praida are o discuție cu Elena, soția luptătorului socialist Petre Boruga, care zace de câțiva ani în temniță.

- V-am spus încă de rândul trecut că este ultima dată. Nu mai pot lungi comedia asta fără noimă. S-a sfârșit, s-a sfârșit. Ce vreți, să-mi distrug viața, și-a mea, și-a copilului?

- Nicio femeie nu poate să aștepte un bărbat cincisprezece ani.

- Nu vi se cere atât de mult, doamnă. Vi se cere numai să mai întrețineți câtva timp iluziile unui om înmormântat de viu. Un om care vă iubește deznădăjduit.

- De altfel, totul e de prisos. Părinții mă obligă și va trebui să divorțez. Ca să se termine toată povestea.

- Acasă mi-au mai dat termen până la toamnă.

- Tata spune că așa a trebuit să pățesc dacă n-am ascultat de sfaturile lui și m-am măritat din dragoste cu un student sărac și socialist.

[...]

Cele mai bune replici din film

Ideile sunt așa, ca Steaua Polară: să meargă oamenii spre ele când au un cârmaci bun. Dar nimeni nu s-a gândit vreodată să ancoreze în Steaua Polară.

Ceea ce oamenii numesc iubire nu mă mulțumește. E ca o contabilitate de zile când iubești și zile când nu iubești... ca pe urmă să închei bilanțul și să vezi dacă în total ai iubit... sau nu?

E ora prânzului. Oamenii sunt încă la masă pretutindeni. Pot să mănânce liniștiți. Pot să râdă și să se felicite pentru înaintări. Pot să-și mângâie duios copiii și femeile, pentru că nu văd suferința din lume. Raza orizontului lor e cât ajung cu mâna.

E unul din farmecele vieții să ai de-a face cu nebunii. E adevărat că dintre toți nebunii pe care i-am văzut în viața mea, niciunul nu mi s-a părut mai iremediabil decât ăsta.

Acum știu ce ne-ar trebui... Să născocim o nouă morală, mai omenească... Să urcăm un nou Moise... pe alt Sinai... Să ne aducă alte table de legi... mai largi... mai înțelegătoare mai aproape de viața noastră... Ceva cu codiciluri și excepții...

Citat aleatoriu