- Cum fleacuri? Cum fraze? Eu am crezut și cred în cărți mai mult decât în practica dumneavoastră!
- Atunci, se vede că în cărțile dumitale ai învățat să nu mai respecți nici perii albi. Lasă, că de la tine nici la asta nu mai țin măcar. Nu.

— Gelu Ruscanu (Constantin Codrescu)

1
2
3
4
5

[ 1 ]

camil petrescu cărți constantin codrescu gelu ruscanu respect

Fragment audio de 13 secunde din piesa de teatru radiofonic Jocul ielelor (1958).

Puteți regăsi această replică la minutul 00:41:19.494 în înregistrarea originală.

Contextul replicii

[...]

- Dar în lumea asta, așa cum este alcătuită ea, nu te poți izola decât cu îngăduința celor răi.

- Lumea asta din care îți tragi hrana este atât de abjectă, încât nu te acceptă și nu te tolerează decât cu prețul complicității.

- A te izola este întotdeauna a fi sperjur prin tăcere. Aștepți, cu ochii într-altă parte, să ți se trimită în plic închis, la domiciliu, cota cuvenită.

- Ce puțin ne înțelegem, mătușă...

- Cum este cu putință ca ideea unei nedreptăți să nu găsească un pic de îndemn la bine nici măcar într-un suflet de femeie?

- Fleacuri... fraze de prin cărțile cu care ți-ai umplut capul.

- Cum fleacuri? Cum fraze? Eu am crezut și cred în cărți mai mult decât în practica dumneavoastră! -Atunci, se vede că în cărțile dumitale ai învățat să nu mai respecți nici perii albi. Lasă, că de la tine nici la asta nu mai țin măcar. Nu.

- Din cărțile acelea ai învățat să batjocorești și să calomniezi lumea.

- Eu calomniez? Aș vrea să știu pe cine calomniez.

- Dar atunci cum poți să scrii ceea ce scrii despre Sinești?

- Sinești este un asasin, mamă! Un asasin! Înțelegi dumneata asta?

- Un asasin? Hm... asta nu o crezi nici tu!

- Dar atunci de ce... de ce gândești, dumneata, care m-ai crescut de mic, mi-ai ținut loc de mamă, că fac ceea ce fac?

[...]

Cele mai bune replici din film

Ceea ce oamenii numesc iubire nu mă mulțumește. E ca o contabilitate de zile când iubești și zile când nu iubești... ca pe urmă să închei bilanțul și să vezi dacă în total ai iubit... sau nu?

Ideile sunt așa, ca Steaua Polară: să meargă oamenii spre ele când au un cârmaci bun. Dar nimeni nu s-a gândit vreodată să ancoreze în Steaua Polară.

E ora prânzului. Oamenii sunt încă la masă pretutindeni. Pot să mănânce liniștiți. Pot să râdă și să se felicite pentru înaintări. Pot să-și mângâie duios copiii și femeile, pentru că nu văd suferința din lume. Raza orizontului lor e cât ajung cu mâna.

E unul din farmecele vieții să ai de-a face cu nebunii. E adevărat că dintre toți nebunii pe care i-am văzut în viața mea, niciunul nu mi s-a părut mai iremediabil decât ăsta.

Acum știu ce ne-ar trebui... Să născocim o nouă morală, mai omenească... Să urcăm un nou Moise... pe alt Sinai... Să ne aducă alte table de legi... mai largi... mai înțelegătoare mai aproape de viața noastră... Ceva cu codiciluri și excepții...

Citat aleatoriu