Mi-era teamă să nu fie ură...

1
2
3
4
5

[ 0 ]

Fragment audio de 2 secunde din piesa de teatru radiofonic Jocul ielelor (1958).

Puteți regăsi această replică la minutul 00:56:45.319 în înregistrarea originală.

Contextul replicii

[...]

- Scrisoarea nu mai are nicio importanță...

- Crima lui Sinești este în conștiința mea ca un astru negru rătăcit pe cer în plină zi.

- Alte legi îl pot scoate de acolo decât propria noastră voință.

- Da... știu... știu și că totul e de prisos...

- Tot ceea ce ți-am spus n-avea niciun rost. Nici eu nu-mi dau seama de ce am venit.

- Poate că aș fi vrut să știu nu ce ai de gând să faci, dar... ce simți acum... cum ți-e fruntea în ceasul când iei o asemenea hotărâre.

- Mi-era teamă să nu fie ură...

- Și dacă mai caut în pustiul din mine de acum, poate că aș găsi dorința ca și tu să știi ceea ce simt eu acum, când am renunțat la tot...

- Ce vrei? Nu te mai bizui pe mine. Stăm astăzi fiecare sub altă stea decât atunci când s-a întâmplat ceea ce tu vrei să rămână neschimbat.

- Am văzut după aceea și am înțeles alte lucruri decât le vedeam împreună. Am văzut un joc jucat numai pentru mine însumi. Și de atunci am alți ochi, mintea mi-e alta...

- Ascultă, Gelule... Eram în odaia ta de student. Aveai parcă ochii în lacrimi...

- Ce nefirească e prezența unei femei ca tine, Maria, în această odaie săracă și plină de cărți...

- Te privesc și știu că tinerețea mea săracă nu s-a irosit zadarnică și fără frumusețe...

[...]

Cele mai bune replici din film

Ceea ce oamenii numesc iubire nu mă mulțumește. E ca o contabilitate de zile când iubești și zile când nu iubești... ca pe urmă să închei bilanțul și să vezi dacă în total ai iubit... sau nu?

Ideile sunt așa, ca Steaua Polară: să meargă oamenii spre ele când au un cârmaci bun. Dar nimeni nu s-a gândit vreodată să ancoreze în Steaua Polară.

E ora prânzului. Oamenii sunt încă la masă pretutindeni. Pot să mănânce liniștiți. Pot să râdă și să se felicite pentru înaintări. Pot să-și mângâie duios copiii și femeile, pentru că nu văd suferința din lume. Raza orizontului lor e cât ajung cu mâna.

E unul din farmecele vieții să ai de-a face cu nebunii. E adevărat că dintre toți nebunii pe care i-am văzut în viața mea, niciunul nu mi s-a părut mai iremediabil decât ăsta.

Acum știu ce ne-ar trebui... Să născocim o nouă morală, mai omenească... Să urcăm un nou Moise... pe alt Sinai... Să ne aducă alte table de legi... mai largi... mai înțelegătoare mai aproape de viața noastră... Ceva cu codiciluri și excepții...

Citat aleatoriu