Durerea mea pentru soarta crâncenă a tatălui meu nu are nicio legătură cu judecata mea. Și nimic nu se schimbă din ceea ce credeam.

1
2
3
4
5

[ 0 ]

Fragment audio de 9 secunde din piesa de teatru radiofonic Jocul ielelor.

Puteți regăsi această replică la minutul 01:15:12.166 în înregistrarea originală.

Contextul replicii

[...]

- Am stat cu el până pe la ora unu noaptea, neîndrăznind să-i iau revolverul.

- Nu vorbea nimic, ședea lungit pe divan.

- Dimineața am fost chemat în grabă, era încă în agonie...

- Așadar, tata s-a sinucis... A stat lucid în fața morții... A ales într-un act de conștiință.

- Era prea pătimaș, dar patima asta, setea asta de tot, deviase la el într-o legătură stupidă și în jocul de cărți. Nopți întregi vrea să biruie cu logica lui exasperată absurditatea hazardului. Așa s-a ruinat.

- Cum vezi, te înțeleg când te privesc copleșit de această împrejurare dureroasă din viața dumitale...

- Durerea mea pentru soarta crâncenă a tatălui meu nu are nicio legătură cu judecata mea. Și nimic nu se schimbă din ceea ce credeam.

- Dumneata ai putea suporta ideea unui cerc pătrat? Sau gândul că doi și cu trei fac șase? Ei bine, așa nu pot eu suporta faptul că dumneata... dumneata ești ministrul justiției... al justiției însăși!

- Să ne înțelegem... Nu poți suporta ideea că eu sunt ministrul justiției.

- Cine e de vină că iei fumurile dumitale drept realitate?

- A, dacă printr-o inexplicabilă eroare eu aș fi găsit vinovat legal, atunci desigur că ar fi cazul unui cerc pătrat. Dar numai fiindcă dumneata singur m-ai condamnat, să iei în serios această condamnare, e absurd! E ridicol!

- Pentru astfel de fumuri să sacrifici o femeie?

- Nu va fi niciodată dreptate reală în lume până când ideea de dreptate nu va rămâne intangibilă, absolută.

[...]

Cele mai bune replici din film

Ideile sunt așa, ca Steaua Polară: să meargă oamenii spre ele când au un cârmaci bun. Dar nimeni nu s-a gândit vreodată să ancoreze în Steaua Polară.

Ceea ce oamenii numesc iubire nu mă mulțumește. E ca o contabilitate de zile când iubești și zile când nu iubești... ca pe urmă să închei bilanțul și să vezi dacă în total ai iubit... sau nu?

E ora prânzului. Oamenii sunt încă la masă pretutindeni. Pot să mănânce liniștiți. Pot să râdă și să se felicite pentru înaintări. Pot să-și mângâie duios copiii și femeile, pentru că nu văd suferința din lume. Raza orizontului lor e cât ajung cu mâna.

E unul din farmecele vieții să ai de-a face cu nebunii. E adevărat că dintre toți nebunii pe care i-am văzut în viața mea, niciunul nu mi s-a părut mai iremediabil decât ăsta.

Acum știu ce ne-ar trebui... Să născocim o nouă morală, mai omenească... Să urcăm un nou Moise... pe alt Sinai... Să ne aducă alte table de legi... mai largi... mai înțelegătoare mai aproape de viața noastră... Ceva cu codiciluri și excepții...

Citat aleatoriu