Ha, ha, da, desigur, desigur, domnul Parpalaid a fost întotdeauna un om cumsecade, își vedea de treaba lui ca oricare altul, câtă vreme ne puteam lipsi de medici.

[ 0 ]

Fragment audio de 11 secunde din piesa de teatru radiofonic Knock sau Triumful Medicinei.

Puteți regăsi această replică la minutul 00:49:01.665 în versiunea Bandă a înregistrării.

Contextul replicii

[...]

- Atitudinea acestor oameni față de un medic care le-a consacrat 25 de ani de viață e de-a dreptul scandaloasă.

- Fiindcă la Saint-Maurice nu e loc decât pentru șarlatani, prefer să-mi câștig pâinea cinstit la Lyon.

- Să punem la punct afacerile noastre cât mai repede. Plec chiar astă-seară.

- Doctore, n-are niciun rost, doctore Parpalaid.

- La auzul unei vești inexacte de altfel, doamna Rémy nu și-a mai controlat cuvinte, dar acum ia priviți-o.

- Puteți citi în ochii ei întreaga recunoștință a populației din Saint-Maurice pentru cei 25 de ani de apostolate ale dv.

- Ha, ha, da, desigur, desigur, domnul Parpalaid a fost întotdeauna un om cumsecade, își vedea de treaba lui ca oricare altul, câtă vreme ne puteam lipsi de medici.

- Gata, să nu ne lăsăm furați de certuri copilărești.

- Doamnă Rémy, chiar nu aveți o cameră pentru doctorul Parpalaid?

- Dacă ar veni un bolnav, poate că aș izbuti să-l culc undeva, pentru că e datoria mea.

- Și dacă ți-as spune că doctorul Parpalaid, medical vorbind, are nevoie de un repaus de, să zicem, cel puțin o zi?

- Da? Aaa, asta ar fi altceva.

- Discreția profesională mă oprește să declar în mod public că a venit pentru o consultație. Sunt obligat să-i o dau, nu o să-l las să plece de aici neconsultat.

[...]

Cele mai bune replici din film

Dar de mâncat? -Azi, fiindcă lucrezi, ia puțină supă. Mâine o să trecem la restricții mai serioase.

Când mă aflu în fața cuiva, nu mă pot abține să-i pun un diagnostic, chiar dacă este inutil și nepotrivit. Din cauza asta, de la o vreme, nu mă mai privesc în oglindă. S-ar putea să descopăr și la mine o oarecare...

Dacă e cu putință să existe și oameni sănătoși, și eu accept acest nonsens, o fac doar pentru că aceștia trebuie să-i supravegheze pe cei bolnavi și să alcătuiască alături de ei un soi de rezervă.

Eu nu cunosc decât oameni mai mult sau mai puțin atinși de boli, mai mult sau mai puțin numeroase, cu o evoluție mai mult sau mai puțin rapidă.

Eu îi așez în pat și observ ce ar putea rezulta: un tuberculos, un nevropat, un sclerotic, orice, dar cineva, Dumnezeule, o individualitate.

Citat aleatoriu