Simt... simt aici ceva care se împotrivește și-mi spune: Rameau, n-ai să faci una ca asta.

Fragment audio de 7 secunde din piesa de teatru radiofonic Nepotul lui Rameau (1966).

Puteți regăsi această replică la minutul 00:07:23.842 în înregistrarea originală.

Contextul replicii

[...]

- A fost o clipă nenorocită, fiindcă știți foarte bine că nu sunt făcut să am o judecată sănătoasă și vă făgăduiesc că nu voi avea-o niciodată cât voi trăi.

- Da, sigur, ai dreptate. Așa ar fi cel mai bine.

- Totuși, să mă umilesc în fața unei maimuțe, să cer îndurare la picioarele unei mici paiațe pe care o urmăresc fără răgaz fluierăturile spectatorilor...

- Eu, Rameau, fiul domnului Rameau, spițerul din Dijon, care e un om cumsecade și care nu și-a îndoit niciodată genunchii înaintea nimănui? Eu, Rameau, nepotul celui numit Marele Rameau?

- Eu, care am compus bucăți pentru clavecin, necântate de nimeni, dar singurele bucăți care vor trece în posteritate și vor fi cântate.

- Eu? Eu... în sfârșit, să mă duc? Ei bine, domnule, află că mi-e cu neputință.

- Simt... simt aici ceva care se împotrivește și-mi spune: Rameau, n-ai să faci una ca asta.

- Nu știu. Probabil că există o oarecare demnitate legată de natura omului, pe care nimic nu o poate înăbuși. Demnitatea asta se trezește așa, din senin, fiindcă sunt zile în care nu mi-ar păsa deloc, oricât aș fi de josnic.

- Și dacă nu-ți place calea pe care ți-o arăt, atunci ai curajul să fii cerșetor.

- Oho! E foarte greu să fii cerșetor când există atâția neghiobi înstăriți, pe seama cărora se poate trăi.

- Și apoi, sila de tine însuți este de nesuferit.

- Oare dumneata cunoști simțământul acesta?

- De câte ori mi-am spus: Cum, Rameau, există zeci de mii de mese bune în Paris, cu câte cincisprezece sau douăzeci de tacâmuri fiecare. Și printre toate aceste tacâmuri nu e nici unul pentru tine.

[...]

Citat aleatoriu