Contextul replicii
[...]
- Am să vă povestesc azi o întâmplare plină de haz, pe care am trăit-o cu mulți ani în urmă, împreună cu câțiva prieteni de-ai mei.
- Faptele s-au petrecut în vara anului 1925, într-un orășel de provincie, unde înjghebasem o mică trupă de teatru cu care dădeam spectacole ocazionale.
- Într-o zi, unul din amicii noștri a venit cătrănit foc.
- El era îndrăgostit de fata unui plutonier major, pe care se încumetase s-o ceară de soție.
- Refuzat categoric și chiar somat foarte militărește să lase fata în pace, amicul nostru a pus la cale o mică răzbunare.
- Tatăl fetei era cunoscut în oraș pentru severitatea lui cazonă, așa că noi am scris la iuțeală o parodie al cărei erou era un plutonier major numit Potroacă.
- Parodia aceasta urma s-o jucăm cu prima ocazie în fața spectatorilor locali, printre care noi contam că se va afla și cel ce ne ofensase prietenul și care va primi astfel o pedeapsă bine meritată.
- Sceneta noastră avea șase personaje: un elev sergent pe care îl interpreta amicul nostru, un caporal pe care îl jucam eu, un general și doi soldați, în care apăreau, de asemenea, niște colegi din
- Și, în sfârșit, plutonierul major Potroacă, interpretat de unul mai vârstnic dintre noi, cunoscut ca mare șugubăț.
- Totul a mers ca pe roate până în ziua hotărâtă pentru repetiția generală.
- Cum ne cunoșteam bine rolurile, am început să jucăm piesa la mare ironie, șarjând și exagerând copios metehnele pe care i le pusesem în spinarea bietului plutonier major Potroacă.
[...]
Cele mai bune replici din film
Citat aleatoriu