Fragment audio de 6 secunde din piesa de teatru radiofonic Sfârșit de Veac în București (1970).
Puteți regăsi această replică la minutul 02:04:02.662 în înregistrarea originală.
Contextul replicii
[...]
- Există deci o sentință a tribunalului.
- Barbu nici nu s-a gândit vreodată.
- Împrumutătorul, nici atât, e mulțumit cu banii pe care i-a luat, iar tu... ce, tu ai înnebunit? Și de ce?
- Da, vor să vadă unii în vânzarea asta, la fundul ei, și o faptă penală. Se poate. Și poate a și fost. Mai are însă dreptul cineva să pornească înspre ea și s-o învie?
- Și un procuror, dacă se sesizează, mai poate să meargă până la judecată și la condamnare? Nu, nu! Categoric nu! Și pentru ce? Pentru că justiția s-a rostit cu privire la întreaga chestiune în care fapta era cuprinsă.
- Și justiția, Iancule, justiția nu se poate înșela niciodată!
- Așadar... -Vino colea, Iancule, stai la masă și scrie! -Da.
- Având în vedere că prin însăși sentința de adjudecare justiția s-a rostit, ordon încetarea oricărei cercetări, de vreme ce justiția nu poate să se înșele niciodată. Ministru... Subliniază ultimele cuvinte.
- Și iată cum, printr-o rezoluție, Barbu poate să-și scape omul la care ține.
- Tu du-te acasă. Pune pe cineva cu slovă frumoasă să scrie pe un colț de hârtie cuvintele pe care ți le-am dictat.
- Barbu nu mai are decât să iscălească. Hai, du-te, du-te, du-te la Barbu cât mai e timp!
- Ai venit? Bună dimineața, Iancule!
- Mai am, poate, o zi... poate la noapte... Pregătiți-vă...
[...]
Cele mai bune replici din film
Citat aleatoriu