Fragment audio de 5 secunde din piesa de teatru radiofonic Steaua fără nume (1965).
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:49:20 in versiunea Bandă a înregistrării.
Contextul replicii
[...]
- Sunt seri când tot cerul mi se pare pustiu, cu stele reci, moarte, într-un univers absurd...
- Numai noi în marea noastră singurătate, ne zbatem pe o planetă de provincie, ca într-un târg în care nu curge apă, nu arde lumina și unde nu opresc trenurile rapide.
- Dar sunt seri când tot cerul foșnește de viață, când pe ultima stea, dacă asculți bine, auzi cum freamătă păduri și oceane - fantastice păduri și fantastice oceane,
- Seri în care tot cerul e plin de semne și de chemări, ca și cum după o planetă pe alta, de pe o stea pe alta, ființe care nu s-au văzut niciodată, se caută, se presimt, se cheamă.
- Și se găsesc?
- De ce?
- E păcat. E trist.
- E puțin trist. Dar e frumos.
- Cel puțin știi că nu ești singur sub bolta asta imensă, că undeva, în altă lume, în altă constelație, în Ursa Mare, sau pe Steaua Polară, sau pe Vega...
- Sau pe steaua d-tale fără nume...
- Aventura asta ridicolă, care se numește viața noastră, se repetă altfel, de la început, sub același cer, dar cu alt noroc.
- Poate că acolo tot ce aici e greoi și apăsător, devine ușor, tot ce aici e întunecat și opac, devine luminos și transparent.
- Tot ce încercăm fără să izbutim nici pe jumătate - gesturile noastre zadarnice, visele noastre căzute - tot ce am fi vrut să cutezăm și n-am cutezat, să iubim și n-am iubit, tot, tot, se împlinește, se simplifică, se împarte.
[...]
Cele mai bune replici din film
Citat aleatoriu