Fragment audio de 7 secunde din piesa de teatru radiofonic Veciniada.
Puteți regăsi această replică la minutul 00:11:52.640 în înregistrarea originală.
- Am reușit să-i iau banda și să i-o rup!
- Mi-a rupt și ea o ureche în timpul încăierării, dar nu contează, a trecut... Nu trage, că se dezlipește!
- Dar ce idee diabolică i-a venit bestiei? S-adus într-un parc, a adunat câțiva greieri și i-a aruncat în casa mea. Noaptea greierii cântau de mama focului, iar eu îi căutam prin toate crăpăturile... până am devenit astenic!
- Și atunci vă întreb pe dumneavoastră, dacă un astfel de vecin poate fi numit om? Și dacă merită să ai față de el onoare sau milă?
- Al meu se șterge numai pe preș, se șterge pe preșul meu... el vine... murdar...
- Domnule fotograf! Domnule fotograf!
- Realitatea mă obligă să recunosc că suferințele suportate, te obligă să urăști și să disprețuiești ideea de vecin.
- E dreptul dumitale ca om, nu-i așa?
- Aș vrea să te întreb însă dacă te-ai răzbunat în vreun fel pe femeia aceea barbară.
- Pentru că veni vorba despre problema vecinilor, am și eu o teoria mea, pe care aș vrea să v-o expun pe scurt.
- Luați loc, domnilor, luați loc, nu stați așa. Doriți o cafea?
- După părerea mea, oamenii au trăit în cele mai excelente relații, atâta vreme cât nu au fost vecini unii cu alții.
- Eu eram, de pildă, foarte bun prieten cu un coleg de serviciu. Iată însă că viața și întâmplarea au făcut ca el să devină vecinul meu, iar eu vecinul lui. Ei bine, din aceeași clipă, am început să ne urâm. Da. Am ajuns până la violență.