Fragment audio de 14 secunde din piesa de teatru radiofonic Cercul de cretă caucazian (1956).
Puteți regăsi aceasta replică la minutul 00:23:10 in versiunea Bandă a înregistrării.
Contextul citatului
[...]
- Cu copilul ce fac?
- Lasă-l aici și vino repede.
- Da, vin îndată.
- Unde să-l pun?
- Da, aici, pe lada asta...
- Rămâi cu bine, Mihail.
- Dar, când se pregătea să plece, auzi, sau i se păru că aude, un strigăt ușor.
- O striga copilul? Sau i se păru ei că o strigă?
- Femeie, auzi ea, ajută-mă! Și iarăși, încet, foarte încet, fără să scâncească:
- Ascultă chemarea mea, că cine nu vrea s-audă și trece surd și orb pe lângă mine în veci nu va auzi nici dulcea chemare a iubitului, nici cântecul mierlei, nici suspinul de ușurare al culegătorilor viei, la toacă.
- Auzindu-l grăind, se întoarse să mai vadă o dată copilul. Să stea cu el numai o clipă, până va veni cineva, mama lui ori vreun trecător, numai o clipă, să nu-l lase singur, caci primejdia e mare.
- Orașul răsună de vaiete și se mistuie-n foc.
- Mult a stat lângă copil. Pân-a venit seara, pân-a căzut noaptea, până s-au ivit zorile și a răsărit soarele. Prea mult a stat. Prea mult a privit pumnișorii mici, pieptul care răsufla ușor.
- Spre dimineață ispita fu prea mare. Oftă, luă copilul în brațe, se ridică și porni la drum. Îl luă ca pe o pradă și se făcu nevăzută ca o hoață.
- Cum va scăpa, ea, cea plină de omenie, de câinii sângeroși, de vânătorii de oameni care i-au luat urma?
[...]
Cele mai bune replici din film
Citat aleatoriu