Fragment audio de 10 secunde din piesa de teatru radiofonic A treia caravelă.
Puteți regăsi această replică la minutul 01:19:50.427 în înregistrarea originală.
- Mi-e teamă că... nu pot!
- Va trebui, Garcia, va trebui și vei spune cu grijă, alegându-ți cuvintele, pentru că, așa cum tu nu ești capabil să le rostești, vreau să știi că nici eu nu sunt pregătit să aud ceea ce vrei să spui fără decență...
- Doar prin niște izbucniri și violențe verbale, chiar dacă eu sunt autorul celor făcute de tine.
- Dar cum, cum și în ce mod să spun ce am făcut, fără să mă repudiați, să întoarceți spatele de la mine scârbit, îngrețoșat?
- Într-un mod care să spună lucrurilor pe nume și să treacă un timp, ani, secole, până când aproape toți vor fi uitat de mult că aceste fapte devenite notorii au avut ca punct de plecare dorința de a găsi o țară de aur.
- Deci fără asta nu s-ar putea?
- Orice lucru pe care-l obții ești obligat să-l plătești. Orice piatră ridicată de jos lasă un loc gol care eliberează gângănii oarbe și șerpi veninoși.
- Ăsta e drumul vederii de la melodramă la tragedie, de la dragoste la istorie.
- Doar că noi știm asta, Garcia, și de felul cum vom fraza adevărul depinde dacă tragedia se va declanșa acum sau peste sute de ani.
- Acum ai înțeles, Garcia?
- Deci te gândeai la logodnica ta. Cum o cheamă?
- Un nume tocmai bun de ascuns în sufletul tău, sensibil și devotat, unde, datorită împrejurărilor a început să capete trup, în măsura în care trupul unei femei, al femeii iubite, poate să se întrupeze în sufletul celui care o iubește. Poate?
- Asta e important de două ori. În primul rând pentru că îmi dovedești ipoteza și în al doilea rând pentru că în privința asta sunt cam nepriceput.
Citat aleatoriu