Fragment audio de 3 secunde din piesa de teatru radiofonic Nepotul lui Rameau (1966).
Puteți regăsi această replică la minutul 00:02:21.773 în înregistrarea originală.
Contextul replicii
[...]
- Asemenea originali mie nu-mi plac. Alții și-i fac cunoștințe apropiate, ba chiar prieteni.
- Eu stau de vorbă cu ei la un an o dată când îi întâlnesc, pentru că firea lor se deosebește de a celorlalți oameni și pentru că ei rup monotonia plictisitoare pe care au adus-o educația, conveniențele sociale și regulile noastre de bună cuviință.
- Dacă vreunul dintre ei se ivește într-un grup, e ca o picătură de drojdie care dospește și redă fiecăruia o părticică din individualitatea sa firească.
- Îl vezi zgâlțâind, tulburând, făcându-te să aprobi sau să dezaprobi, scoțând la iveală adevărul, arătându-i pe oamenii de treabă, demascând lichelele.
- Și abia atunci omul cu judecata sănătoasă care-l ascultă își deslușește lumea.
- Pe cel despre care vă vorbesc îl cunoșteam demult. Este nepotul vestitului muzician Rameau. Parcă îl văd apropiindu-se de mine.
- Iată-te și pe dumneata, domnule Diderot.
- Dar ce cauți aici, în ceata asta de trântori? Oare îți pierzi și dumneata vremea jucând șah?
- Dar să lăsăm asta. Nu te-am văzut de o veșnicie. Nu mă gândesc la dumneata când nu te văd, dar îmi face totdeauna plăcere să te întâlnesc.
- Ce ai mai făcut?
- Între timp mi-a crescut barba și după ce a crescut, am ras-o.
- Cu sănătatea cum o mai duci?
- Dar ce ți s-a întâmplat?
[...]
Cele mai bune replici din film
Citat aleatoriu