Dar să lăsăm asta. Nu te-am văzut de o veșnicie. Nu mă gândesc la dumneata când nu te văd, dar îmi face totdeauna plăcere să te întâlnesc.

1
2
3
4
5

[ 0 ]

Fragment audio de 9 secunde din piesa de teatru radiofonic Nepotul lui Rameau (1966).

Puteți regăsi această replică la minutul 00:02:37.097 în înregistrarea originală.

Contextul replicii

[...]

- Dacă vreunul dintre ei se ivește într-un grup, e ca o picătură de drojdie care dospește și redă fiecăruia o părticică din individualitatea sa firească.

- Îl vezi zgâlțâind, tulburând, făcându-te să aprobi sau să dezaprobi, scoțând la iveală adevărul, arătându-i pe oamenii de treabă, demascând lichelele.

- Și abia atunci omul cu judecata sănătoasă care-l ascultă își deslușește lumea.

- Pe cel despre care vă vorbesc îl cunoșteam demult. Este nepotul vestitului muzician Rameau. Parcă îl văd apropiindu-se de mine.

- Iată-te și pe dumneata, domnule Diderot.

- Dar ce cauți aici, în ceata asta de trântori? Oare îți pierzi și dumneata vremea jucând șah?

- Dar să lăsăm asta. Nu te-am văzut de o veșnicie. Nu mă gândesc la dumneata când nu te văd, dar îmi face totdeauna plăcere să te întâlnesc.

- Ce ai mai făcut?

- Între timp mi-a crescut barba și după ce a crescut, am ras-o.

- Cu sănătatea cum o mai duci?

- Dar ce ți s-a întâmplat?

- Totdeauna ai ținut nițeluș la mine, fiindcă sunt un băiat bun, pe care în fond îl disprețuiești, dar care te distrează.

- Nimic mai adevărat.

[...]

Cele mai bune replici din film

Te îmbogățești în fiecare clipă. O zi mai puțin din viață sau un ban mai mult e același lucru. Iată marele rezultat al vieții, oricine ai fi.

Și apoi, nu uita mizeria. Vocea conștiinței și a onoarei nu prea se aude când îți chiorăie mațele.

O, ho, ho, se aude că ar fi murit Voltaire. Cu atât mai bine. -Dar de ce cu atât mai bine? -Fiindcă iar o să ne facă vreo năzbâtie. De obicei moare cu două săptămâni înainte de a le face. Ha ha ha ha ha!

A putrezi sub marmură ori a putrezi sub țărână înseamnă tot a putrezi și nimic altceva.

Nu știu. Probabil că există o oarecare demnitate legată de natura omului, pe care nimic nu o poate înăbuși. Demnitatea asta se trezește așa, din senin, fiindcă sunt zile în care nu mi-ar păsa deloc, oricât aș fi de josnic.

Citat aleatoriu