- Nu știu, nu știu ce să...
- Vreau să spun că eu știu că tu, Garcia, ești un tânăr care crede în Dumnezeu, serios, auster, dornic să facă ceva curajos...
- Dar în același timp provii dintr-o familie oarecare. Ai dus un trai cenușiu și, după un stagiu scurt la o trupă de saltimbanci, cariera armelor ți s-a părut singura șansă de a scăpa de mediocritatea vieții...
- Dar asta ți-a creat un complex, un complex care te urmărește tot timpul, chiar dacă încerci să-l maschezi printr-o atitudine mai rigidă.
- Dar să continuăm.
- Te-ai gândit la logodnica dumitale și imaginea ei ți-a apărut în memorie. În memorie, nu și pe covertă, cu o acuitate de nedescris. Până în cele mai mici amănunte legate de râsul ei, de glasul ei, de felul ei de a se purta, de-a privi, până când...
- Domnule comandant. -Da? -Cu tot respectul, vreau să vă întreb, toate astea au vreo legătură cu ordinul, cu ținta corăbiei noastre? -Și dacă au? -Cu umilință am să vă rog să-mi explicați în ce fel.
- Asta fac tot timpul, Garcia. Asta fac.
- Când am amintit de chipul logodnicii dumitale ca de o imagine emblematică, am crezut c-ai înțeles că nu mai vrei deci să pătrund în viața ta afectivă, în culisele ei.
- Ci că m-a interesat mai mult legătura invizibilă și totuși concretă dintre viziunea ta de atunci și ordinul pe care trebuia să-l execuți.
- Logodnica mea nu este..!
- De ce te pripești fără să încerci să aprofundezi?
- Tu trebuia să găsești o femeie pe care nu ai văzut-o nicicând. Așa că singurul element de legătură, de sprijin, de comparație, era chipul logodnicii dumitale.
Citat aleatoriu