Abia atunci mi-aș aduce aminte câte m-au făcut să sufăr și le-aș întoarce cu vârf și îndesat toate ticăloșiile.

Fragment audio de 7 secunde din piesa de teatru radiofonic Nepotul lui Rameau (1966).

Puteți regăsi această replică la minutul 00:23:03.533 în înregistrarea originală.

Contextul replicii

[...]

- Sunt așteptat la masă de frumoasa marchiză, iar la plecare de acolo trebuie să merg la un concert.

- Atunci ce rost au vicleșugurile astea murdare?

- În privința asta ești de admirat.

- Și apoi, nu uita mizeria. Vocea conștiinței și a onoarei nu prea se aude când îți chiorăie mațele.

- Dacă mă voi îmbogăți vreodată, am să dau înapoi ce am luat și sunt hotărât s-o fac în toate felurile posibile: prin mese, joc, vin, femei.

- Mă tem că n-ai să te îmbogățești niciodată.

- Abia atunci mi-aș aduce aminte câte m-au făcut să sufăr și le-aș întoarce cu vârf și îndesat toate ticăloșiile.

- Îmi place să poruncesc și aș porunci. Îmi place să fiu lăudat și aș fi lăudat.

- Aș spune așa cum mi s-a spus și mie: Hai, secăturilor, distrați-mă! Și m-ar distra.

- Să-mi fie bârfiți oamenii cumsecade! Și ar fi bârfiți, dacă ar mai exista.

- După demna întrebuințare pe care ai da-o averii dumitale, văd ce păcat e că nu ești decât un calic. Ai trăi într-un mod cu totul onorabil pentru specia omenească, folositor pentru concetățenii dumitale și glorios pentru dumneata însuți.

- Mi se pare că mă cam iei peste picior, domnule Diderot. Nu știi cu cine ai de-a face? Nu-ți dai seama că în clipa de față sunt reprezentantul celor mai de seamă oameni din oraș și de la curte?

- Fie că bogătașii noștri de toate soiurile și-au spus în sinea lor ce ți-am mărturisit eu, fie că nu și-au spus, adevărul e că dacă aș fi în locul lor, aș duce o viață leită cu aceea pe care o duc ei.

[...]

Citat aleatoriu