Fragment audio de 13 secunde din piesa de teatru radiofonic Veciniada.
Puteți regăsi această replică la minutul 00:09:29.554 în înregistrarea originală.
- Va să zică, el se șterge ca un nemernic și ca un grosier pe preșul meu personal, iar eu să fiu clement? Clement în numele cui, domnule?
- Domnule Panfil, domnule Panfil, dar e o chestiune de onoare la mijloc.
- Nu poți să tragi într-un om fără să-l faci atent. Fără să-i acorzi dreptul să se apere. Nu se poate trage direct într-un om, domnule.
- Dumneata, fotografule, ești un sadic. Ți se citește acest viciu pe figură.
- Da, domnule. Sunt sadic, dar nu din naștere. Până acum doi ani eram un om pașnic și milos. Până atunci nu știam ce e acela un vecin. Acum știu și am devenit astenic.
- Păi mie când se șterge pe preșul meu?
- Dar se vede pe figura mea că sunt astenic? -Nu prea se vede. -Aflați că sunt foarte astenic. Noaptea, uite, vorbesc în somn. Vorbesc și ziua în tramvaiul 14.
- Plus că uit îngrozitor. Uit! Uite, de pildă, acum... nu mai știu. Ce trebuia să spun?
- Poți să taci, nu te obligă nimeni să vorbești.
- A... nu... Mi-am adus aminte. Într-o zi s-a mutat alături de mine, în același apartament o vecină, o femeie de circa 40 și ceva.
- S-a uitat în camera mea și mi-a zis: Camera asta-mi place. Mi-ar trebui pentru extindere. În două luni te fac să te muți.
- Ba am să te fac să te muți... a zis ea. Și ce credeți c-a făcut? A început să-mi facă viața un infern.
- Avea un cățel. Un cățel pe care începea să-l bată după miezul nopții ca să urle și să nu mă lase să dorm. Era un cățel cât pumnul, dar care urla cât unul ciobănesc. Ca să scap de el, într-o zi l-am aruncat în veceu... și-am tras apa.
Citat aleatoriu