- Domnule Panfil, iartă-mă, dar înainte de a sosi domnul doctor, dumneata tocmai îmi povesteai ceva foarte palpitant.
- Palpitant?

Fragment audio de 7 secunde din piesa de teatru radiofonic Veciniada.

Puteți regăsi această replică la minutul 00:13:52.810 în înregistrarea originală.

Contextul replicii

[...]

- După părerea mea, oamenii au trăit în cele mai excelente relații, atâta vreme cât nu au fost vecini unii cu alții.

- Eu eram, de pildă, foarte bun prieten cu un coleg de serviciu. Iată însă că viața și întâmplarea au făcut ca el să devină vecinul meu, iar eu vecinul lui. Ei bine, din aceeași clipă, am început să ne urâm. Da. Am ajuns până la violență.

- Într-o zi, de pildă, el mi-a rupt o mână.

- Acuma, între noi fie vorba, eu, ca om al legii, sunt de același principiu: litigiile dintre vecini să se rezolve între ei, în afara legilor. De aceea, te-aș sfătui și pe dumneata, domnule Panfil, să te răfuiești cu domnul Zisu, între patru ochi.

- Domnilor... Domnilor! Eu v-am chemat aici nu ca să-mi dați sfaturi, ci ca să ne îndepliniți obligațiile dumneavoastră profesionale.

- Știu eu cum trebuie să mă răfuiesc cu domnul Zisu, mai exact știu eu cum să-l lichidez. Totul e să vină, să vină mai repede. Să vină mai repede!

- Domnule Panfil, iartă-mă, dar înainte de a sosi domnul doctor, dumneata tocmai îmi povesteai ceva foarte palpitant. -Palpitant?

- Nu știu, parcă tocmai începusei să-mi spui cum l-ai depistat pe răufăcător, adică cum l-ai descoperit pe Zisu că se șterge pe preșul dumitale.

- Stați jos, domnilor, stați jos.

- Domnule, nu mi-a fost ușor deloc să-l descopăr pe bandit. A trebuit să mă chinui o lună de zile. Mi-am luat concediul de odihnă, plus o săptămână de boală.

- Cum ai procedat? Că aici e... cum am procedat?

- L-am pândit pe bandit, câteva nopți la rând. Ședeam în casă și mă uitam pe gaura cheii. Da, dar nu reușeam să-l depistez, nu reușeam! Privirea mea nu era suficientă. Era nevoie de ajutorul științei.

- Și atunci, cum am procedat?

[...]

Citat aleatoriu