Fragment audio de 4 secunde din piesa de teatru radiofonic Veciniada.
Puteți regăsi această replică la minutul 00:14:33.830 în înregistrarea originală.
Contextul replicii
[...]
- Domnule Panfil, iartă-mă, dar înainte de a sosi domnul doctor, dumneata tocmai îmi povesteai ceva foarte palpitant.
- Nu știu, parcă tocmai începusei să-mi spui cum l-ai depistat pe răufăcător, adică cum l-ai descoperit pe Zisu că se șterge pe preșul dumitale.
- Stați jos, domnilor, stați jos.
- Domnule, nu mi-a fost ușor deloc să-l descopăr pe bandit. A trebuit să mă chinui o lună de zile. Mi-am luat concediul de odihnă, plus o săptămână de boală.
- Cum ai procedat? Că aici e... cum am procedat?
- L-am pândit pe bandit, câteva nopți la rând. Ședeam în casă și mă uitam pe gaura cheii. Da, dar nu reușeam să-l depistez, nu reușeam! Privirea mea nu era suficientă. Era nevoie de ajutorul științei.
- Și atunci, cum am procedat? -Cum, vă rog? -Păi stai să vezi cum am procedat.
- Am luat câteva probe de noroi de pe preșul meu, noroi care provenea evident de pe încălțămintea grosolană a agresorului și l-am dat unui cumnat care lucrează la un laborator de cercetare a pământului.
- Peste două zile, cumnatul mi-a dat răspunsul. Pământul respectiv era un cernoziom din Bărăgan.
- Am făcut apoi cercetări în tot blocul pentru a afla care dintre locatari lucrează în Bărăgan.
- Cu ajutorul femeii de serviciu, o ciubucăreasă ordinară, dar cu un bagaj de informații foarte bogat...
- Am aflat că însuși vecinul meu, Zisu, e un navetist ordinar care venea în fiecare seară și se ștergea cu bocancii lui încărcați de cernoziom pe preșul meu de lână!
- Ajuns în posesia acestor date, m-am dus să-l dau în judecată. La tribunal au râs de mine și m-au dat afară. Au zis că sunt nebun. Cum să dai în judecată pe un om așa pentru că s-a șters numai pe preșul dumitale?
[...]
Cele mai bune replici din film
Citat aleatoriu