Care, îmbolnăvindu-se, n-a mai putut și nici n-a mai vrut să trăiască la o moșie unde își petrecuse toată viața. Pentru că se simțea și singură și avea nevoie de oarecare supraveghere medicală.

[ 0 ]

Fragment audio de 9 secunde din piesa de teatru radiofonic Jocul ielelor.

Puteți regăsi această replică la minutul 00:26:39.589 în înregistrarea originală.

Contextul replicii

[...]

- Cred că publicarea acestei scrisori nu e un lucru care să pună probleme.

- Evident că voi lua hotărârea după propria mea judecată.

- Ca prieten, aș voi totuși sfatul dumitale. Sau nu sfatul propriu-zis. E poate altceva.

- Simt nevoia ca un om ca dumneata să cunoască această împrejurare intimă a mea.

- Cine semnează scrisoarea?

- Acum vreo șapte-opt ani, doamna Sinești, căsătorită abia de doi ani, a adăpostit în casa ei pe o bătrână prietenă a bunicii ei. O doamnă oarecare Manitti.

- Care, îmbolnăvindu-se, n-a mai putut și nici n-a mai vrut să trăiască la o moșie unde își petrecuse toată viața. Pentru că se simțea și singură și avea nevoie de oarecare supraveghere medicală.

- O iubea foarte mult pe Maria Sinești și a primit fericită invitația ei de a veni la București.

- Recunoscătoare, această doamnă Manitti a făcut un testament prin care, după ce arată că își lasă toată averea făcută lichidă în aur, că sperase la început să plece din țară, și era aproape un milion de lei în napoleoni de aur...

- Fiindcă nu avea moștenitori, lăsa în același timp și toate bijuteriile ei doamnei Maria Sinești, căreia i-a și citit testamentul.

- Toate acestea erau într-o casetă de oțel, iar caseta era închisă și ea într-un scrin de stejar.

- Cu vreo câteva săptămâni înainte de moarte, își scoase pașaportul să plece din țară.

- A murit datorită unui atac de angină pectorală, singur Sinești fiind de față, căci sora de caritate plecase în noaptea aceea în oraș. E mai probabil că a fost înăbușită cu perna.

[...]

Cele mai bune replici din film

Ideile sunt așa, ca Steaua Polară: să meargă oamenii spre ele când au un cârmaci bun. Dar nimeni nu s-a gândit vreodată să ancoreze în Steaua Polară.

Ceea ce oamenii numesc iubire nu mă mulțumește. E ca o contabilitate de zile când iubești și zile când nu iubești... ca pe urmă să închei bilanțul și să vezi dacă în total ai iubit... sau nu?

E ora prânzului. Oamenii sunt încă la masă pretutindeni. Pot să mănânce liniștiți. Pot să râdă și să se felicite pentru înaintări. Pot să-și mângâie duios copiii și femeile, pentru că nu văd suferința din lume. Raza orizontului lor e cât ajung cu mâna.

E unul din farmecele vieții să ai de-a face cu nebunii. E adevărat că dintre toți nebunii pe care i-am văzut în viața mea, niciunul nu mi s-a părut mai iremediabil decât ăsta.

Acum știu ce ne-ar trebui... Să născocim o nouă morală, mai omenească... Să urcăm un nou Moise... pe alt Sinai... Să ne aducă alte table de legi... mai largi... mai înțelegătoare mai aproape de viața noastră... Ceva cu codiciluri și excepții...

Citat aleatoriu