Acei care vor trăi peste o sută, două sute de ani și care ne vor disprețui la gândul cât de searbăd și de prostește ne-am trăit viața, aceia poate vor izbuti să fie fericiți. Noi însă...

Fragment audio de 18 secunde din piesa de teatru radiofonic Unchiul Vania (1952).

Puteți regăsi această replică la minutul 01:19:43.490 în înregistrarea originală.

Contextul replicii

[...]

- Dacă aș putea trăi ce mai rămâne din viață în alt fel...

- Să te trezești într-o dimineață limpede și liniștită și să simți că ai început să trăiești din nou, că ai uitat tot trecutul, că s-a risipit ca un fum. Să începi... să începi o viață nouă.

- Spune, cu ce să încep? De unde?

- Ei, asta îmi place. Ce-i aia viața nouă? În halul nostru, al meu și al tău, nu ne mai rămâne nicio nădejde.

- Dă-mi ceva. Îmi arde în inimă.

- Isprăvește odată!

- Acei care vor trăi peste o sută, două sute de ani și care ne vor disprețui la gândul cât de searbăd și de prostește ne-am trăit viața, aceia poate vor izbuti să fie fericiți. Noi însă...

- Ție și mie, o singură nădejde ne-a mai rămas: nădejdea că odată și odată, atunci când ne vom odihni în coșciugele noastre, vom visa și poate chiar visuri frumoase.

- Da, frate, în tot districtul ăsta erau numai doi oameni deștepți, deștepți și cumsecade: eu și cu tine.

- Dar viața asta anostă, viața asta vrednică de dispreț, ne-a năclăit, ne-a otrăvit sângele cu duhorile ei de hoit. Și am ajuns și noi niște făpturi josnice, ca toți ceilalți.

- Ah, dar nu mă duce cu vorba, dă-mi ce mi-ai luat.

- Ascultă, dacă vrei cu orice preț să o sfârșești cu viața, du-te în pădure și împușcă-te. Dar morfina dă-mi-o, că altfel vor ieși vorbe și bănuieli că ți-am dat-o chiar eu. Și-o să-mi fie de ajuns că va trebui să-ți fac autopsia.

- Crezi că e chiar atât de interesant?

[...]

Citat aleatoriu